CUM AM RATAT O FINANȚARE DIN BANI EUROPENI ȘI AM AJUNS LA STARTARIUM PITCH DAY

Anul trecut (2015) a fost anul în care s-a născut proiectul Tracia; în mintea mea exista de vreo 15 ani. Cu 18.000 de € dintr-o finanțare europeană derulată prin CJ Ilfov am constituit firma, am cumpărat trei laptop-uri și o imprimantă, am realizat proiectul rulotei, am înregistrat marca și am publicat site-ul de față. Am fost patru angajați care șase luni am avut salariu, am plătit impozite la stat, am plătit chirie, servicii financiare și am contribuit din fonduri proprii cu 10% din sumă. Aritmetica spune că, efectiv, cam 40% din bani s-au dus la stat sub formă de taxe, inclusiv TVA-ul din cele cumpărate. Era prima etapă în drumul spre fabrica de rulote.

Anul acesta n-am mai avut bani pentru salarii. Am rămas singurul angajat pe o sumă simbolică pentru a plăti mai departe CAS și restul de taxe către stat. Irina Dimintei, finanțistul nostru, a lucrat voluntar în tot acest timp. M-am străduit să o solicit cât mai puțin dar niciodată nu mi-a închis telefonul. Cristian Silviu Valentin, arhitectul care a proiectat Tracia Familia, a lucrat la machetă până în ultima clipă, deși nu mai aveam bani de salarii. Din ceilalți doi colegi unul s-a îmbolnăvit iar celălalt a plecat la Londra pentru o viață mai bună. Eu vindeam ceramică și linguri de lemn în week-end, în curtea Muzeului Țăranului Român, până s-a închis târgul. Acolo mă salutam duminica cu Stelian Tănase, acolo mi-a vizitat taraba Adrian Sârbu.

Pentru construcția și omologarea prototipului aveam nevoie de bani. Luni de zile am muncit la un nou dosar. Vizam ”sub-măsura 6.4-Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”. Am citit atâta despre fondurile europene, ghiduri peste ghiduri, site-ul AFIR (afir.info) îl știu pe de rost, la fel, din scoarță-n scoarță publicațiile lor, știri, articole, încât fără probleme aș putea să lucrez la ei măcar cu juma’ de normă. Unele lucruri sunt de (ne)înţeles. Ca de exemplu, condiţii absolut aberante dar totuşi obligatorii având în vedere furturile din anii trecuţi. Unele măsuri din ghiduri au menirea de a împiedica anumite categorii de firme să acceseze fonduri. Dar pentru că nu e democratic să interzicem ceva, atunci punem o condiție aberantă și mulți sunt excluși fără să o cerem explicit. De exemplu, dacă nu ai teren în proprietate sau un spațiu de producție ci unul închiriat, atunci contractul de închiriere trebuie să fie încheiat pe min. 10 ani și înregistrat la Cadastru. Păi cine prevede ce-o să fie peste 10 ani? Când noi n-o să știm ce-o să fie la anul? Guvernul știe? ANAF știe? Așa, din start, cei ca mine sunt excluși. Atunci începi să cauți portițe și până la urmă le găsești, așa cum am găsit și eu. Deci măsura este aberantă și ineficiantă. Asta, ca un exemplu.
Una peste alta, ceream 300.000 de € pentru achiziții de echipamente și utilaje. Erau singurele cheltuieli eligibile. Nu materiale, nu materii prime, nu construcții de matrițe măcar, nu salarii, nu chirii, nimic, doar echipamente și utilaje. Adică, din start, mulți alții erau excluși. Socoteala mea era că dacă îmi este acceptat proiectul (dacă este eligibil – și era) merg la o bancă, fac credit, cu banii de la bancă iau sculele necesare fabricii, decontez și dau banii înapoi la bancă; o dileală, nu alta! Era ca scărpinatul la urechea stângă cu mâna dreaptă dar măcar scăpam de mâncărime, sau cel puțin așa credeam. Mai era varianta, teoretică, de a construi o hală pe un teren aflat în proprietatea mea. Spun ”teoretică” pentru că practic trebuie să începi pregătirea cu mai mult de un an înainte de a aplica pentru fonduri pentru că ai nevoie de miliarde de avize, de proiect, de plătit taxe, tone de documentații, adică deja multe cheltuieli. La data depunerii proiectului s-au dus o groază de bani doar pe cheltuiala cu birocrația, dar speri că vei fi admis; altă absurditate iar pentru mine nu era cazul, n-aveam nici proiectul de construcție, nici banii.

Ce e cel mai interesant e modul în care singur îți evaluezi punctajul iar evaluarea nu trebuie să fie greșită cu mai mult de +/- 10%. Adică, pe baza unei grile, singur îmi calculez punctajul și trebuie să fiu atât de corect încât să nu greșesc cu mai mult de +/-10%. Pentru că în funcție de punctajul calculat, voi depune proiectul într-o perioadă sau în alta. Pentru cei care își calculau că au de la 60 de puncte la 100 depunerea proiectelor era pentru prima lună. Cei care aveau între 45 și 60 de puncte depuneau în a doua lună. Cei cu 30 până la 45 de puncte în a treia lună și cei între 10 și 30 de puncte în a patra lună. Cei care greșeau calculul punctajului cu mai mult de 10% erau descalificați și, deasemenea erau descalificați cei care aveau sub 10 puncte. Cumva, corect, pentru că banii se dădeau în ordinea punctelor de la maxim spre 10. Anul trecut s-a încheiat finanțarea și în decembrie mai erau bani. Nu puteam să depun atunci pentru că o altă condiție era să ai cel puțin un an de la înființare și nu aveam. Așa că am așteptat anul ăsta să mă învechesc. Mai exact, așteptam luna octombrie pentru a depunde, având 40 de puncte. Surpriză! Anul acesta banii s-au terminat pe 6 septembire așa că nu mai aveam ce să depun în octombrie; era și asta o posibilitate și s-a împlinit.
incheiere-proiect

Așa am ratat finanțarea. Dar tot m-am ales cu ceva: cu un proiect scris până în cele mai mici detalii; cu toate calculele făcute pentru următorii cinci ani; cu toate legăturile cu furnizorii; cu fabrica gata pe hârtie până în cele mai mici detalii. Era ca și când mă pregăteam să deschid fabrica mâine dar nu aveam bani să construiesc o rulotă. Plus, m-am ales cu învățătura, cum ar spune unii, cu ”cnăuhaù”.

La finalul lunii octombrie (pe 23 octombrie mai exact) am primit un mail în care mi se povestea despre Startarium. M-am înscris în aceeași zi și am citit și vizionat site-ul de la cap la coadă. Undeva, pe la patru dimineața, m-am apucat de lucru la pitch. Am terminat peste o lună.
Așa am ajuns la Startarium. Despre pitch, în episodul viitor.

Onoare muncii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *