DESPRE PROIECT

Numele meu este Gabriel Bugnar, am 55 de ani. Copilăria și adolescența mi-am petrecut-o în timpurile în care libertatea, pentru că era îngrădită, valora mult. Pe-atunci visam să văd lumea cu o rulotă. Era un vis ireal, utopic, chiar. Pe când avem 23 de ani, utopia a devenit realitate, peste noape, într-o zi. Să văd lumea cu o rulotă, teoretic, cel puțin, devenea posibil.

Prima rulotă mi-am cumpărat-o în urmă cu 18 ani dintr-un parc de rulote de lângă Rotterdam. Am făcut o zi și jumătate de la București la Rotterdam și trei săptămâni de la Rotterdam la București. Cu cât stăteam mai mult prin camping-uri, cu atât înțelegam mai mult din acest stil de viață, din ce înseamnă a fi rulotist. Eram fericit. Descopeream o lume pe care o știam doar cu ochii minții. Mă împrieteneam cu rulotiști din toată Europa și li se părea cel puțin ciudat să întâlnească un rulotist român.

Apropiindu-mă de casă, îmi încolțea tot mai mult în minte ideea unei fabrici de rulote în România. Știam despre istoria rulotei Felicia și al său final trist, ca multe alte finaluri ale multor industrii românești din acei ani. Lucram în televiziune de vreo 18 ani și știam prea bine care era mediul de afaceri în anii ’90 și începutul anilor 2000. Eram incapabil să devin politician, să fac afaceri cu statul sau să dau șpăgi. În plus, nici nu aveam vreun securist în familie. Așa că visul unei fabrici de rulote părea irealizabil într-o țară anormală ca a noastră.

Era vară. M-am oprit cu rulota la 2 Mai. Eram cu singura rulotă din zona în care acum, vara, vedem înghesuite zeci de rulote, lângă plaja de la Șantierul Naval.

În urmă cu șase ani, după 30 de ani de televiziune, am fost dat afară de la RealitateaTV unde lucram de 14 ani. Nu pentru incompetență ci pentru că devenisem incomod și incompatibil cu noii patroni. Mai mult, avusesm tupeul să mă pronunț public în împrejurări tulburi. Pentru mai toți patronii de televiziuni devenisem persona non grata. În televiziuni, patronii au nevoie de oameni care să le facă treaba în liniște. Nici nu trebuie să fie cei mai buni angajați pentru că telespectatorii, de acasă, habar n-au că alții mai buni sunt pe dinafară. Când toată viața ai făcut o singură treabă, supercalificată, dacă ajungi să te uiți în jur și să te întrebi ce altceva ai putea să faci, primele răspunsuri sunt ”sunt șofer de taxi sau comerciat”. Doar că eu, de ani de zile, mă gândeam la fabrica de rulote. Învățasem enorm despre rulote dar important era să pornesc de undeva, fără bani. Am pornit de la o postare a lui Răzvan Pascu, pe Facebook, care anunța un concurs de idei de afaceri organizat de CJ Ilfov. Am participat, am fost selectat și așa a început povestea. Am găsit parteneri și am făcut proiectul.

În 2016 am câștigat prima ediție Startarium Pitch Day. Cu banii din premiu, după ce am plătit impozite la stat, am construit atelierul, am cumpărat componente, am început lucrul. Am luat și o țeapă de 13-15% din buget din partea unor impostori care m-au convins că vor face peretele din față pentru rulotă, le-am plătit 70% din preț, am cumpărat materiale și au făcut o porcărie. I-am lăsat în plata Domnului dar cine vrea, pot să-I spun numele impostorilor, în privat.

Acum, prototipul este gata, rulota este omologată. Văd din ce în ce mai mulți pasionați de rulote în țara noastră, fapt care mă bucură mult. Dar văd și mulți ”specialiști”. M-aș bucura dacă fiecare ar construi o rulotă de la zero, ar fi o concurență teribilă din care ar ieși multe lucruri bune. Din păcate, concurența e doar pe Facebook.

Gândul pe care l-am avut în toți acești ani și pe care îl am și acum este că, mai devreme sau mai târziu, vor apărea și la noi dealeri adevărați, poate chiar și un producător occidental de rulote. Iar acel moment cred că nu e departe. În acel moment aș vrea ca în România să fie chiar mai mulți producători de vehicule recreative, să nu fie cum a fost cu marile mărci de supermarket care au monopolizat piața. Muncind la acest proiect, am aflat cum, din industriile noastre, lipsesc bucăți mari. Însă nu e imposibil să construim rulote în România și, pe viitor, poate și autorulote. Acum, cel puțin, nu am decât o singură direcție în care să merg.

Onoare muncii!

Gabriel Bugnar
Manager Tracia Caravan